Carul de foc
Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ținem pe umeri ca niște stâlpi
Zările vinete amândoi.
Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă și oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în cari ne spulberă vântul.
Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Și ți-l întind proaspătă pâine.
Aurul toamnei pe câmp și-n pădure
Îl strivim mohorâți cu picioarele.
Dârdâim și-așteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre rouă
- poezii despre păduri
- poezii despre pâine
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.