Piatră neagră deasupra unei pietre albe

Într-o zi pe care deja mi-o amintesc
Voi muri-n Paris, pe vreme cu ploaie şi furtună,
Voi muri-n Paris, iar asta nu mă nelinişteşte,
Cu siguranţă toamna, într-o zi de joi, cum ar fi azi.

Trebuie să fie într-o zi de joi, pentru că azi, joi,
În vreme ce scriu aceste rânduri, mi-am abandonat umerii
Răutăţii. Niciodată, la fel de mult ca zi, nu mi-am întors
Şi direcţionat călătoria pe drumuri unde-s absolut singur.

Cesar Vallejo este mort. L-au lovit toţi,
Deşi nu le făcuse nimic,
Au dat cu bâta-n el cât au putut de tare şi de asemenea
Cu funii ude. Martori sunt: zilele de joi,
Oasele umerilor, singurătatea, ploaia şi drumurile...

* Vallejo chiar a murit, aşa cum a prezis, la Paris, chiar dacă nu într-o zi de joi şi nici toamna.

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!