Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriţi
Mâinile trudite pentru cei munciţi...

Sufletul şi ruga în genunchiul minţii
Cum ne-au învăţat de mici şi Părinţii,
Talpa şi opica, plină de sudoare,
Sora mea şi Prutul ce încă mă doare!

Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moşii am să cos şi ortul,
Vămile să trecem înspre veşnicie
Cu făclii speranţe aprinse pe ie!

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!