Plângeau în noi copacii
Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.
În urma pașilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârșit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-și crengile pe dinafară.
La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu pași care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.
Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă știu că ești pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ți-a frânt povestea dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păduri
- poezii despre promisiuni
- poezii despre jertfă
- poezii despre frică
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre aripi
- poezii despre amintiri
1 Cristi Dinică [din public] a spus pe 3 ianuarie 2021: |
| Viața cu bune și nebune |