Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde

Mi-s tălpile zdrelite de-atâta căutare,
Mergând pe presupusa cărare ce-ai urmat.
Visez cum calc pe iarba de dor izbăvitoare,
Când suflet lângă suflet, iubirii sens au dat.

Călcâiul drept mi-e rană şi schilodiţi mi-s paşii
De ascuţite pietre ce mi se-mpotrivesc
Şi-mi caută gâlceavă, pe drum, toţi cârcotaşii,
Când cântecele mele cu sârg te proslăvesc.

Mi-s gleznele plăpânde şi cât să mai îndure
Ca fără de crâcnire să sângereze-n lut,
Pe aşchii din cărare, pe spinii din pădure,
Asemeni şfichiuirii teribilului cnut?!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde.
Călcâiul drept mi-e rană şi sufletul suspin.
Picioarele mi-s grele şi-adesea tremurânde,
Dar merg cu tine-n gânduri spre oaza de senin.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!