Charles Webster
Pădurea de pini de pe deal
Și clădirea fermei de la kilometri depărtare
Se vedeau clar, ca prin binoclu,
Sub cerul albastru ca un păun!
După amiază o pătură de nori
A acoperit pământul. Iar tu pășeai pe drum
Și peste pășunea de trifoi, unde singurul sunet
Era tremolul lichid al unui greiere.
Apoi soarele a asfințit între titirezii uriași
Ai două furtuni din depărtare. Un vânt în creștere
A alungat norii și a aprins flăcările
Stelelor lipsite de apărare,
Clătinând arama lunii
Între culmea dealului
Și frunzișurile scânteietoare ale livezii de meri.
Mergeai gânditoare de-a lungul țărmului
Unde din gâtlejurile valurilor ieșeau ciripituri
Ca cele ale unor păsări singuratice
Care cântă sub apă și strigă
Înspre urmele lăsate de vânt prin cedri,
Până când într-un târziu te-ai oprit, numai lacrimi,
Și, privind spre cer, ai văzut pe Jupiter
Balansându-se pe piramida celui mai înalt pin.
Apoi, coborând privirea, ai văzut pe pridvorul pustiu
Scaunul meu gol legănat de vânt
Fii curajoasă, Iubito!
poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre păuni
- poezii despre păsări
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.