Pir (2)

Ceva
vine pe lume nepoftit,
invitând dezordinea, confuzia –

dacă mă urăşti atât de mult,
nu te obosi să-mi dai
un nume: chiar ai nevoie
de încă un cuvânt insultător
în vocabularul tău, de-un alt fel
de a blama
un trib de toate relele?

Amândoi ştim,
când slujeşti
unui singur zeu, ai nevoie
de-un duşman –

nu eu sunt duşmanul.
Sunt doar o scuză
pentru a putea ignora
ceea ce vezi că se întâmplă
chiar aici, în acest pat,
o mică paradigmă a eşecului.
Una din cele mai frumoase flori ale tale
moare-aproape în fiecare zi,
iar tu nu ai odihnă până când
nu ataci cauza, adică
ceea ce a mai rămas, orice
s-ar întâmpla să fie mai puternic
decât propriile tale patimi.

Nu era de aşteptat
să dureze o veşnicie în lumea reală.
Dar de ce să accepţi, când poţi face
ceea ce-ai făcut mereu,
regretele şi acuzele,
mereu venind împreună?

N-am nevoie de laudele voastre
pentru a supravieţui. Am fost aici
înaintea voastră, înainte
chiar ca voi să fi plantat o grădină.
Voi fi aici când vor mai rămâne doar soarele şi luna,
marea şi câmpia întinsă.

Eu voi reprezenta câmpia.

poezie de Louise Glück, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!