Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Flori pentru domniță

Flori pentru domniță

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l privești din depărtare totul pare amorțit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Și acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniță fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică și pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domnița și-o ieși iar la fereastră,
Menestrelu-și amintește cum plângea domnița noastră,
Fiindcă ani și ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinerețea și-o ținea închisă-n casă.
Și nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Și pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul și cu luna..., doamna noastră...
Mai vedea din când în când soarele când apunea
Iar atunci, domnița tristă, parcă se mai lumina.
La balconul ei veneau, rând pe rând, mici rândunici
Ciripind, cărau crenguțe ca să-și facă cuib aici.
I se așezau pe umăr și o ciuguleau cu drag
Când domnița se trezea și se arăta în prag.
Când lucrau la cuib de zor și își adunau crenguțe,
Aduceau în ciocul lor și pământ dar și semințe.
Și așa, în timp, domnița, printre gânduri și fiori,
Pe balcon crescu, în glastre și făcu un rai de flori.

Ușurel, pe nesimțite, luna s-a pierdut în zare
Iar pe cerul albăstrui, dintre stânci, se naște-un soare
Galben, ca un glob de aur, falnic și strălucitor,
Își împrăștie căldura când pe cer urcă ușor...
Și din amorțirea nopții, la castelul linistit,
În lumina dimineții, păsările s-au trezit
Aranjând de zor penajul, gureșe și șugubețe
Fac o larm-asurzitoare precum niște precupețe!
Lângă zidul de la poartă, într-un colț, pe la castel,
Păsările-n zarva lor, l-au trezit pe menestrel.
El își ridică privirea către singura fereastră
Unde-o să apară iarăși la fereastră, doamna noastră.

Uite-o, a și apărut! Parcă florile-i zâmbesc
Când se-apropie de ele și în felul lor vorbesc:
"Ce frumoasă ești, stăpână, uite um te-ai primenit
Parcă tu ai fi o floare, uite cum ai înflorit!
Iară rochia îți curge fină și frumos brodată
Peste trupul tău micuț, parc-ai fi încă o fată!
Uite cum joacă mătasea! Uite cât este de fină
Că abia-ți ascunde nurii când te miști ca o felină!
Geaba vrei să o ascunzi, când mergând și-abia pășești,
Glezna-ți fină, delicată, fiindcă n-ai să reușești!
Nu roși, că prinzi culoare mai frumoasă și uite, vezi
Care dintre noi e floare? Tu sau noi, spune, ce crezi?
Haide, vino și-ți alege dintre noi și-mpodobește
Părul tău cârlionțat, negru, care-ți strălucește!
Dacă vrei o floare albă, pune-n cap o margaretă
Care îți va lumina coafura ta cochetă!
Poate vrei un fir de crin, cu miros îmbătător,
Care să îți parfumeze trupul tău îmbietor!
Ori poate pe păru-ți negru, un mănunchi de flori de maci
Ți s-ar potrivi mai bine o cunună dacă-ți faci!
Vrei narcise, lăcrămioare, panseluțe, trandafiri?
Poți să ne-mpletești pe toate, în cosiță, fir cu fir!
Astfel, florile din glastră, doamnei noastre îi vorbesc
Oferindu-se cu drag, fiindcă tare o iubesc!
Menestrelul o privește murmurînd un cântecel
Sub balconul plin cu flori, printre stânci, la un castel.
Soare, cântec, păsărele, flori și fluturi la balcoane
O-nsoțesc pe doamna noastră și pe voi, frumoase doamne!...

poezie de (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Florentina Mitrică. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook