Morgenstimmung
Tu ți-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să știu că te aud cîntînd.
Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Și mînăstirea mi-a rămas descuiată.
Și poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, și degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape
Și-întreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbușiră și norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Șubrede bîrnele, ca foile florii.
De ce-ai cîntat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos
Nedespărțiți în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre nori
- poezii despre moarte
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- poezii despre degete
- poezii despre apicultură
- poezii despre albine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.