Plângeau viorile-n grădină
Plângeau viorile prin crânguri
Spunând doar lunii-n glas șoptit
Că timpul arde-n ample ruguri
Pătruns de dor la foc mocnit.
Prin faldurile de maramă
Simțeam suflarea lui arzând
Și parcă fără nici o teamă
Pășeam prin el ca într-un gând.
Plângeau viorile-n grădină
Și băncile încă plângeau
Se scuturau în rădăcină
Sau poate-n timpul ce erau.
Iar printre sute de suspine
Ce au rămas în urma mea
O clipă poate aș reține
Să o zidesc lângă o stea.
Plângeau viorile prin gânduri
Precum la moartea unui veac
Iar slove se strângeau în rânduri
Să fie peste timpuri leac.
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Teodor Laurean. [Vezi poezii despre timp, poezii despre gânduri, poezii despre vioară, poezii despre moarte, poezii despre frică, poezii despre foc sau poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.