Gloanţe oarbe

bineînţeles că iubesc cu toate coastele scoase din raiul sânului
mărturia cerului spălat de ispită se citeşte în
fiecare umbră captivă sub limbă
bat mătănii sub pielea mea creez arşiţă în serpentinele ploii cu ruga
din literele pământului pline de obedienţă
zăbovesc poate prea mult
în rama icoanei pentru echilibru şi-o frântură de pace reflectată
de vitraliile destinului

înţepătura unei albine pe mâna care îmi coace vara
nu-mi va răpi gustul mierii din buză şi nici seara albastră din litografia ursitei
chiar dacă am ratat slujba de dimineaţă
din pelerina primăverii târzii
exist sub pietrele golgotei cu răstignirile contabilizate strict
de gravitaţia degetelor temătoare
peste care tălpile oamenilor frământă curcubeie
şi spaimă de moarte

bineînţeles că nu pot opri tornadele cu icari
(aşa cum nu cred că ar trebui să ne dezicem de orgiile visului
să bem cucuta realului din zori cu smerenie)
explozia staminelor prefigurând războaiele rodului în tranşeele verdelui
şi vulturii care ţâşnesc din cuiburile oaselor
în ţesătura respiraţiei

prea puţin din dedal i-a masa cu îngerul în ruinele inimii înecate de iarbă

gâtul poemelor mele e plin de crisalide
închei catarama copilăriei peste toţi viruşii care trag cu gloanţe oarbe
din retina insolvabilă a ursitoarelor
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!