Sărbătoare

Pe gard, crenguţele şi-au răsturnat
Omătul alb, de flori înmiresmate
Şi ca miresele stau îmbufnate
Pe vântişorul ce le-a deranjat.

Dar le-a trecut. Acuma râd din nou.
O mierlă cântă aria pădurii
Să îmbuneze farmecul naturii
Şi-un piţigoi se-aude în ecou.

Un soare blând ce luminează tot
A scos gângănii mici de prin cotloane
Iar gospodinele pun prin balcoane
Muşcatele şi flori de miozot.

E-o pace-ncremenită în tăceri
Căci aşteptăm o mare sărbătoare
Şi cu o nouă binecuvântare
Iisus ne va scăpa de vechi dureri!

Pe gard, crenguţele ne-or încânta
Cu-omătul lor, de albe flori divine,
Iar inimile cu credinţă pline
Cu drag, Floriile vor aştepta!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!