Eu cred...
Eu cred uneori că nu ai plecat
spre infinitatea nemărginită
ci ai vrut doar să zăbovești un pic
pe aleile înmiresmate,
invadate de culorile curcubeului,
pentru a percepe mai bine
trilul inocent al păsărilor,
glasul gingaș al florilor...
Cred că ai vrut să auzi adierea vântului,
să-ți scalzi ochii în roua dimineților de toamnă.
Și mai cred că ai vrut să mai stai măcar o clipă
cu caii pe care îi iubeai atât de mult,
să le auzi strigătul mut,
să te mai doară o dată suferința lor...
Cred că ai vrut să-ți încarci sufletul
cu toată magia acestei lumi,
iar apoi, eliberată de toată durerea,
îngerii să te poarte spre Soare, spre Lumină,
și de acolo, încărcată de frumusețea sufletului tău,
să-i poți dărui etern Cuvântul
Veșniciei.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre suferință
- poezii despre rouă
- poezii despre păsări
- poezii despre ochi
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.