Tablou cu mov, albastru şi maro

Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aş fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru şi puţin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roşu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
şi chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunaţi pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ţi pictată
pe pânza cerului, neterminată.

Erai sau nu erai, nici nu mai ştiu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!