Când virusul ucide
Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, ești toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?
Am căutat sub tâmplă să - i dau pe loc răspunsul:
-Aș mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare
E o tăcere surdă, a amorțit pământul
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Și sunet de sirenă înlocuiesc cuvântul
E geamăt în spitale și moartea dă în clocot
Aș ține țara - n brațe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am așa putere decât prin rugăciune
Greșeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Și fă din virus, Doamne, cenușă și tăciune!
Aș cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineți cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... și - aș cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viața este una!
Când virusul ucide, cine-și asumă vina?!
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre țări
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre natură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.