Ispita
Revărsându-și candela divină,
regina nopții se plimba-n rochie-nmiresmată.
Sub adierea anevoioasă a vântului,
arunca valuri de umbre somnambule pe pereți...
Pipăindu-ți frăgezimea coapselor de mătase,
ochii îmi susurau prin sânge spre largul tău.
Cum valul îndrăgostit de barcă se visează siaj,
de pe creasta lui înspumată,
te vedeam aplecată languros deasupra realității
cu apa răcorindu-ți creasta sânilor
inmuguriți sub luna nouă...
Chiar dacă iadul părea să-mi țină calea,
un duh ademenitor încalța urmele cu gândurile mele.
Blestemat să mă bucur
chiar și-atunci când pătimesc,
mi-era teamă să mă răzgândesc
și să pătimesc mai mult!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sâni
- poezii despre sânge
- poezii despre religie
- poezii despre realitate
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.