Ultimul etaj
Ceasul de pe perete a adormit,
Anii tăi nu vreau să-i număr,
Poate că ploaia te-a trezit,
Cu viruși necunoscuți...
Din inima ta culeg amintiri,
Să pot să te uit fericit,
Când pozele au doar priviri
Revino iar la început!
Cu dansuri absurde te caut,
În locuri stinghere pășești,
Și pietrele râd azi de mine,
Căci tu nu mai știi să...
Dăruiești.
O carte e lumina din suflet,
Coperțile merg la machiaj,
Donează penultimul zâmbet,
Doar unui om ce merge,
La ultimul etaj!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mircea Țenche. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre râs
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.