Împreună pe cărarea sorţii

Când inima-mi tânjea după iubire
Şi credeam că norocul m-a părăsit,
Ai apărut în viaţa mea ca o sclipire
Menită să-mi tresalte sufletul ponosit.

Destinul ne-a purtat în aceeaşi luntre
Pe apele limpezi legănându-ne uşor,
Din inima gliei către a piscului frunte
Scăldaţi în al dragostei foc mistuitor.

Tainele lumii le căram în desăgile grele
Sub povara lor trupul ni se încovoia,
Dar nu am renunţat nicicând la ele
Căci farmecul lor din plin ne fericea.

Şi-am străbătut ani buni cărarea sorţii
Mângâiaţi de soare sau bătuţi de vânt,
Iubindu-ne cu patos şi la anii bătrâneţii
Îngemănaţi în suflet, în cuget şi-n cuvânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!