Primiţi, vă rog, o floare de la mine

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

Nu vă jenaţi să îmi atingeţi mâna,
Că n-a furat... Ea doar murdară e,
Şi a întins, cam toată săptămâna,
Către dumneavoastră, florile.

De vreţi să-mi daţi ceva pomană,
Zic: "Bogda'proste!", mulţumind,
Că-n fiece doamnă văd o mamă,
Dacă-i a mea şi nu mă prind?

Măcar de-o trece, să-i rămână,
O floare şi-o privire... de "orfan",
E tânără, mama, ori bătrână?
Poate şi ea cere-un ban.

... Şi poate, ne ştim din văzute,
Dar nu ne ştim ca "mamă-fiu",
Prin faţă-mi trec, zi de zi, sute,
Cum aş putea să o ştiu?

Cănd m-a lăsat abia născuse,
Nici lapte din sân nu mi-a dat,
Iar oamenii de-acolo-mi spuse,
Că a fugit fără oftat.

Eu nu o judec, că o să aibă cine,
Dar tare grea e crucea de "orfan"
Dusă pe umeri prin sloile cămine,
Imaginând chipuri pe tavan.

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!