Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc şi-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălţat
Aşa ne spune a Lui Cuvânt

Şi haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfinţenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Fiinţa-i era îmbrăcată

Şi scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veşnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieşind
Şi mii de slujitori I se-nchina
În glorie Fiinţa îi scălda
Veşnic Numele-I cinstind

Daniel aşa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veşnicie
Şi-a Lui putere veşnic vie
O are-n cer şi pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârşirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârşit
Şi Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veşnicie

Şi-a Lui înfăţişare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar faţa sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlneşti nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei şi-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veşnicie

Acelui Sfânt şi vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Şi îngeri sfinţi — gingaşa fată
Cu faţa caldă şi curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieşeau
Flugere tunete şi glasuri
Pe când şapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Şi ochii sfinţi şi ai luminii păsuri

Şi cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru şi-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veşnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Şi bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veşnic Sfânt
Şi glorie îi cântau
Pe când toţi slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt

Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt şi drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îţi slăvim Numele-ţi mare
Şi-ţi cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îţi mulţumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăştur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!