Dor de mama

Dar cât de triste-s florile de ceară
Din lumânarea stinsă pe pervaz,
Nebun mi-e gândul, către mama-mi zboară
Şi lacrimi calde îmi cad pe obraz.

Prin geamul mătuit privesc-afară
Boţind cu mana pânza de perdea,
În piept înţeapă şi mă strânge-o gheară
Picioarele îmi tremur pe podea.

Prin oamenii ce trec pe trotuare
Nu zăresc chipul care-mi dă fior,
Aşa fac şi în ziua urmatoare,
Zâmbesc prin geam oricărui trecător.

Deşi o sun în fiecare seară
Şi-i ascult glasul său melodios,
Tot triste-s florile albe de ceară
Şi tot mi-e dor de chipu-i mlădios!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!