Iubirea, cadou de Dragobete

- Unde-s florile, băiete?
Aşa ştii tu să iubeşti?
Tocmai azi, de Dragobete,
Cu mâini goale mă priveşti?

Toate amicile mele,
Au primit ceva frumos,
Ciocolată sau lalele,
Ori, poate, ceva preţios.

Sincer, o să-mi fie jenă,
Când vor întreba în cor:
"Ce-ai primit în dar, Elenă?"
Parcă văd reacţia lor...

Cum le zic (de astă dată),
Că tu mi-ai adus... nimic?
Cu privirea aplecată,
Cum le zic? Zi, cum le zic?

Dacă mă scoteai la cină,
Povesteam şi eu ceva.
Că brăţara aia fină,
N-ai dorit a-mi cumpăra.

Dar tu nu, n-ai vrut nimic,
Tocmai azi, de Dragobete,
Mi-ai dat pe buze-un pupic,
Dar nu-i suficient, băiete...

- Vai, femeia vieţii mele,
Doare vorba ta, să ştii...
Acel buchet de lalele,
Treptat, se va ofili.

Aceste daruri preţioase,
Nu se compară, nici gând!
Cu-acele trăiri frumoase,
Ce le-am împărţit, de când...

Ne-am îndrăgostit orbeşte,
Era Mai, îţi aminteşti?
Rogu-te, în stern priveşte,
Darul meu să îl găseşti.

Când te-or întreba "amice",
Ce-ai primit sau ce ţi-am luat,
Zâmbetul să nu ţi-l strice,
Spune-le: Ceva curat..

Nu poartă nume de floare,
Nu luceşte-n sclipiri mii,
N-are ambalaj, se pare,
Este sora inimii...

Este dragostea, iubito,
Ce ţi-o port ca un trofeu,
Ăsta este, fericito,
De câţiva ani, darul meu.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!