Poem dureros

Când îmbătrânesc părinţii îşi deschide cerul pleoapa
Lacrime diamantine picurând din bolta-albastră,
Stelele în doliul nopţii ca şi florile în glastră
Se-ofilesc, sinucigaşe în eter săpându-şi groapa.

Murmurând molcom din cetini, brazi-n melodii funeste
Scaldă munţii ce spre ceruri creştete semeţe-nalţă,
Avocaţi ai apărării în a timpului instanţă
Avatarul senectuţii vor, pledând, să îl conteste.

Apele, în unda lină ridurile-ar vrea să spele,
În oglinda argintie tinereţea să reflecte
Ori în adâncimi de mare ale timpului efecte
Să înece în vârtejuri care par un joc de iele.

Când îmbătrânesc părinţii toamnă e şi vine iarna,
În încheieturi şi-n oase neputinţa-şi toarnă plumbul,
Ochilor, de vulturi cândva li se-ntunecă văzduhul
Şi în depărtări celeste îngerul îşi sună goarna,

Pică stelele din ceruri iar din gură pică dinţii,
Tremură pe limbă vorba şi picioarele vibrează...
Doar poveri pentru copiii care rar îi vizitează,
Umbre în amurgul vieţii-s, când îmbătrânesc, părinţii.

poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!