Ca o reverență, frunza
Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge,
și o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverență dinspre univers.
Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aștepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-și creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.
Ca o reverență frunza-n prăbușire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude țipăt de cocor în drum.
Sunt schimbări grozave orșiunde, parcă,
prin tufișe slute - zdrențe moi de nimb,
cu prilejul vieții moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.
De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverență frunza în lumină
caută motivul de a se jerfi.
poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre tragedie
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre monumente
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.