Fabula vânzătorilor vizionari

Primar fiind el într-un burg,
Catârul cu nevasta sa,
Neajutat de Demiurg
Ca fii sau fiice a avea,
Fura ieduţe, mânji şi miei,
Vânzându-i lupilor de-afară,
Pe euro, dolari sau lei...
Dar cârtiţele, cum aflară,
(Fiind serviciile secrete),
Voind conducerea-n ogradă,
Dar într-un mod aşa, mascat,
Adică, ce vor ei, să facă
Acest catâr handicapat...
De-aceea-n curtea lor săracă
Săpară zilnic, pe-ndelete,
Ca toate vitele cu coadă -
Boi, vaci, berbeci cu turma lor -,
Să îl voteze, şef de stat,
Pe-acest catâr care uşor
Putea fi-n curte şantajat.
Astfel, aflându-se pe glob
De şantajabilul cel mut,
Că nu-i decât catâr neghiob,
De cârtiţe mereu... pierdut,
Şi că semna cedări de case
De gaze din subsol, păduri,
Tot astfel precum procedase
El, ca Primar, străine guri
De fiare,-aici s-au repezit
Să fure tot cu trădătorii,
Din curte, ba s-au şi gândit
A le fi lor lăudătorii.
Astfel vulturu-ambasador
Al marelui bizon sus-pus,
Despre catâr şi un beat chior
Cocoş, ca prim ministru pus,
A spus că sunt vizionari
Pentru-aliaţi, atât catârul
Cât şi cocoşul, cei doi mari
Ce le fac numai lor hatârul
De a le da din curte totul
Cu sprijin tot de la servicii,
Care-i constrâng să-şi ţină botul
Doar prin şantaj, că-s plini de vicii

MORALA:
Aşa se-ntâmplă-ntotdeauna,
Când vânzători perfizi de ţară,
Chiar din servicii, îşi dau mâna
Cu prădătorii dinafară!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!