Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simţ de Duh Preacurat şi dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...

Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Şi cine era acest om, cum se numea...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!