Cu glasul stins, măicuţă (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuţă, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viaţa e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viaţa care o am,
Şi-ţi promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăşi împreună, tu la piept să mă-încălzeşti.
Voi lăsa şi eu în urmă, multele plăceri lumeşti.
Cerul ne va fi lăcaşul, în care vom veşnici,
Pământul va fi oraşul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viaţă iar vom dobândi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!