Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Votează! | Copiază!