Reverie de noiembrie

Te uiţi la toamna umedă şi rece
prin aburii-n vârtejuri tulburi,
pierdut în gânduri...
şi ceasul bate doisprezece.

Tu,
copil încruntat ce vrea să depăşească timpul,
sau tu, cel prea demult copil,
spirit neliniştit,
când toamna-i pe sfârşit.

Te-aş ascunde între palmele mele
şi n-ai mai auzi vântul,
ţi-aş respira fricile,
încălzindu-mi răsuflarea pierdută,
ş-apoi m-aş ghemui,
în locul meu, de-aş şti unde ar fi...
Şi, de-aş putea,
aş opri timpul,
privindu-te,
neştiută!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!