Simfonie albă

Îmi ninge iar
a sărbători creştine
îmi ninge-a amintiri
şi a veniri pe lume
îmi ningi cu gingăşie
capitol de'nceput
alunec în remember
copilul meu născut.

Te-am zămislit fărâmă
de dragoste 'mplinită
mi te-a-nvelit zăpada
în alba ei hlamidă
eşti bulgărul lumină
dintr-un destin purtat
un adevăr-esenţă
atât de important.

Eşti raţiunea mea
şi sensul meu de-a fi
eşti tomul vieţii mele
poem de zi cu zi
eşti nota optimistă
când totu'n jur decade
eşti cauza voinţei
şi'n gând îmi faci arcade.

Pe chipul tău izvor
e-o frunte de zăpadă
şi buzele-s cireşe
duioasa mea plămadă
iar irişii-ţi căprui
frumoase ferăstrui
sunt râs de clopoţel
pe-un suflet şipoţel.

Eşti dalbă simfonie
mă bucur c-ai venit
şi-ţi scriu alegorie
cu rime de argint...

Fiicei mele, Diana-Ioana (decembrie 2011)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!