Între dificil și imposibil se extinde...
Între dificil și imposibil se extinde
domeniul, întotdeauna-n schimbare. Acolo,
mereu în tranzit, locuiește omul,
cu privirea scrutând ogoarele
infestate de lăcuste, într-o carne
jumătate vis, jumătate gând, fără nici un reper.
În zid, o floare.
O floare încolțită și crescută-n nisip.
Nisip care s-a acumulat, odată,
cu mult timp în urmă, cum se acumulează întunericul
sub un soare, îndepărtat și indiferent,
într-o noapte făcută din vele întinse
și iubirea a trei îndrăgostiți, înainte să fi ars casele și cărțile.
Nimeni nu știe cauza schimbării neașteptate
a culorii pietrelor, a muzicii aerului,
a murmurului dorinței în urgența unei igiene.
Cine-i generos cu el însuși, acum, după toate-acestea,
gură mușcând din umăr și pântec lipit de gură:
aceeași continuă luptă pentru a găsi drumul, alfabetul, forma?
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre schimbare
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre muzică
- poezii despre imposibilitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.