Solstițiul de iarnă
Din amintiri sosind câteodată
pe gândurile care alergă-n gol
apari și tu, difuză ca o pată,
trecînd inert prin ușa de la hol.
Rămâne-n urma ta întredeschisă,
iar vântul intră aducând povești
din nopțile cu miza redeschisă
de neiertări aproape nefirești.
Le invocai cu vorbele-auzite
în serile cu absurde-nchipuiri
când demonii, pe căile-ncâlcite,
ieșeau în calea ta să îi admiri.
Cuprinsă de-ndoieli amețitoare
mă dojeneai atunci fără răgaz,
te-aș fi oprit dar am văzut că moare
orice cuvânt în propriul tău necaz.
Se răsuceau în mine, nevăzute,
păreri de rău că nu mă înțelegi
și mă dureau cuvintele pierdute
pe nerostiri care mureau întregi.
În ochii tăi se adâncea furtuna,
sub vorbe reci și fără de-nțeles,
le mai resimt și azi încărcătura
reverberând pe gânduri tot mai des.
Afară vântul bate mai departe
și povestește parcă despre noi,
rămân cu ochii pironiți în carte
visând că suntem încă amândoi.
poezie din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 octombrie 2019 (18 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre seară
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.