Muguri de lumină

când se lasă noaptea
cu un gest visceral
îmi spijin uşor fruntea
pe năframa transparentă
a ferestrei inimii
şi contemplu cerul îmbrăcat
în sacoul de toamnă

cu emoţie urc
într-o caleaşcă regală
şi hoinăresc în galopul
cailor iberici
printre nouri alburii
presăraţi cu stele vii
adevărate cete de îngeri

în mişcarea lor discretă
îşi scutură scânteile
în părul meu argintiu
şi mă minunez tainic
de fiorul ingenuu care-mi
aprinde inima învolburată
strălucind verde asemenea
mugurilor de lumină

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!