Și voi muri cu pana-n mână...
Le iert nebunilor beția și rătăcirile în vis, dar n-am să pot ierta prostia și ignoranța și de mi-s cuvintele neînțelese, răstălmăcite, ard pe rug toate poemele alese, din care lacrimi, azi, mai curg.
Voi vreți să pun în vers minciuna, s-o preaslăvesc și osanale să îi închin și eu și luna, când mi-au rămas brațele goale?
Prea orbi pentru-a vedea prin ceață, ca prin seninul vorbei mele, toți neuronii vă îngheață și aruncați cu pietre-n stele.
Și orice gând, ce-abia se naște în toamne cu poveri de moarte, îl transformați în armă albă, în ură și poveri deșarte.
Nu-i vina mea, că geme țara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigați un univers, prea năclăit în răutate și în scenarii de doi bani! Priviți în stânga și în dreapta, în ochi priviți-i pe orfani!
Și pe bătrâni ce-ascund durerea și neajunsurile-n teamă și nu-ndrăznesc măcar să plângă și nu-ndrăznesc măcar să geamă.
Sătulă-i țara de morminte, va evada dintre hotare și vinovați vom fi cu toții... Și unde-i România Mare?
Călcați-mă și în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia și adevărul într-o mână...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- poezii despre iertare
- poezii despre țări
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.