Lângă tine, lângă sufletul tău

când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu ştie
se întâmplă firesc într-o dimineaţă când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viaţa ta
duci câţiva paşi câţiva stropi de pe clanţa de care tocmai
ţi-ai desprins palma

singurele lucruri care vin către tine sunt nişte sticle împinse de vânt
şi chiar de-ar veni 1000 ar fi acelaşi lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închişi priveşti la vâslaş
îi auzi cântecul încheieturilor
pe faţa lui nerasă i se citeşte copilăria ce urmează
zâmbeşte
îţi vorbeşte despre iubire
ce ciudat să-ţi vorbească cineva despre iubire în aglomeraţia de la metrou
un vâslaş

te trece o transpiraţie ciudată
poate şi pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu
de faptul că nu a răspuns la telefon deşi a sunat de 30 de ori cum cere părintele

pe uşa biroului oamenii fac tic tac fără să aibă habar
tu rămâi cu chestia aia din piept ce se crede la maraton
dar nu spui nimic colegilor
ştii că ţi-ar răspunde nostalgic că au avut pe cineva drag
care a murit de aşa ceva
îţi vor da un număr de telefon neapărat să-l suni
neapărat să mori

îl rogi (îl suni?) pe cel născut peste noapte în barcă să te ducă acasă
uite închid ochii îi promiţi şi îi loveşti ochii de aer cu rigla
ce dacă îţi scapă cana cu cafea şi se rostogoleşte sub dulap
îţi imaginezi apa unui izvor cum vine de dedesubt cum inundă
covorul biroului cum
îţi intră pe sub unghii şi rezolvă situaţia

lemnul bărcii e ud dar nu moale (cum e covorul
de aici multe semne de întrebare)
deschizi ochii şi îi vezi chipul de fată închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de adolescent închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de cerşetor închizi repede ochii
deschizi ochii şi îi auzi chipul de ploaie (întreînchizi ochii - ha!)
împingi cuvinte cu pixul afară din tine
dar nu le spui mai multe cuvinte decât trebuie
nici măcar prin mediumul
pe care l-au adus şi l-au pus pe oliţă
lângă

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Votează! | Copiază!