Cuminte, aşa cum mă ştii...

Mări şi-oceane ne despart, însă-mi eşti atât de-aproape!
Şi cu nimeni nu te-mpart, când mi te aşezi pe pleoape.
Tu aluneci între sâni, gura-ţi freamătă flămândă
Şi sărutul îl amâni şi aştepţi să-ţi dau dobândă,

Buze dulci, oftat de dor şi o noapte de iubire,
Eu cuminte te ador, tu mă-ndemni cu o privire,
Să-ndrăznesc să te ating, să te las pe trupu-mi moale,
Să navigi acum, când ning, peste noi, toamnele goale.

Şi aşa, prin vis pribegi, să ne mai gustăm o dată,
Cât mai suntem, încă-ntregi, cu iubirea nefardată.
Nu mă ştii şi nu te ştiu, ne cunoaştem de-o vecie,
Eu poemul tău târziu, tu eterna-mi elegie.

Hai, recită-mă, cum ştii numai tu, cu palma stângă,
De cu zori, până-n chindii, dreapta ta să îmi ajungă,
Pe un umăr unde-ţi port ultima promisiune,
Că vei acosta în port, pân' ce soarele apune...

Voi fi valul de pe dig, ce se-ascunde de furtună,
Prinde-mă, când eu te strig şi din mare, mă adună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!