Mă afund în letargie
Ruginit, smalțul durerii se depune-nsângerat
Picurii umple firide dintr-un gând împovărat
Plânge sufletul în mine, spasmele îmi dau fiori,
Inimioara mea, săraca, e palidă-n obrăjori.
Ascunsă în fum de neguri pe plaiuri încrâncenate
Scormonesc pulberea sorții cu degete răsfirate
Afundată-n letargie la subsolul omenirii
Însăilez vise de-o viață pe drapelul nemuririi.
Sub covor de frunze moarte zace-un suflet ostenit
Brazde-adânci de cicatrice chipul i-a schimonosit
Stratul rece de țărână-l împresoară mișelește
Zămislind întunecimea ce treptat se adâncește.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria-Magdalena Stan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre fum
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.