Drumul iertării-i prea lung...
La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară și nici în genunchi,
De-aș sta în altare, nu am lumânare și nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă și ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.
Mă doare un soare ce n-are răbdare și vine mai des decât ieri
Și-n foc pârjolește un vis ce-nflorește pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă și mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte și cum să ajung spre înalt?
Se rupe o treaptă și îngeri așteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaștini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ți-o asumi.
E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate și drumul iertării-i prea lung...
sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.