Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viață-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare și cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Și când ninge-n galaxie mă apropii și de soare.

Mă primește universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nțelege graiul dulce-al limbii mele
Și mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munților, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Și pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele șoptesc sonete și pe frunte mi se-așază,
Să îmi fie somnul pașnic, stau nestecenii de pază.
Și copacii-și pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg rășine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviață și de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar și mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Și de dragul ei, poeme am să-i scriu și am să-i cânt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook