Copacii

Copacii înfrunzesc – şi o fac mereu
Ca şi cum ceva tocmai a fost spus;
Muguri relaxaţi se desfac pe ramuri sus,
Verdele lor respiră tristeţe, plumb, somn greu.

Oare fiindcă renasc şi ştiu cum timpul să-înfrunte,
Iar noi îmbătrânim? Nu, şi ei au ziua lor de-apoi.
Trucul anual de-a se prezenta drept noi
E încrustat adânc în codul ascuns într-un grăunte.

Şi, totuşi, acei muguri încrederii tovarăşi,
Revenind în fiecare Mai, plini de pasiune!
Anul care-a trecut e mort, par ei a spune,
Tu, mereu tânăr, ia-o de la capăt, iar şi iarăşi...

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!