Credo

Nu-mi găsesc calea: nu se vede nici o stea
Călăuzitoare pe cerul acoperit de nori;
Şi nu se-aude murmur şi nu se-aude şoaptă
De fiinţă-n jur, doar o voce însingurată-n sinea mea,
Fulgurantă ca zborul frânt, pe înserat, de rândunea;
Ca o muzică imperială, demult pierdută, care-aşteaptă
Undeva, unde îngeri cu degete subţiri împletesc gânditori,
Ca-n vis, frunze-îngălbenite pe cununi care n-au flori.

Nu, nu există nici un licăr, nici o chemare nu străbate,
Pentru că cel care se-închină, se-închină de teamă,
De teama întunericului şi-a haosului violent al nopţii;
Dar cu toate-acestea ştiu că – deasupra şi dincolo de toate –
Se află-un mesaj trimis prin ani de departe, care ne cheamă,
Presimt gloria luminii ce va să vină, pe care-o visăm cu toţii.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869-1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!