Declarativ... din vârful buzelor
vai! cum? chiar așa?
să nu-mi spui...
nu se poate. dă-mi un telefon când te liniștești.
te ajut sufletul meu.
sună-mă. oricând ai nevoie
strigătul de disperare moare pe buze. singur ai venit pe lume,
de ce ai crede că viața te iartă sau că lumea te vrea fericit?
vorbele pleacă săgeată și se ridică la cer, mare de baloane colorate
coroana este individuală la fel și crucea. fiecare cu Golgota sa.
privită de sus, lumea este o mare de puncte
ce dezvoltă o mișcare browniană
iar zonele de interferență sunt false sau fictive
spațiul personal și corectitudinea politică sunt noii dumnezei
te iubesc! strigi tu sau telefonul din mâna ta?
iartă-mă. promit să nu se mai repete...
îmi este greu... o să-mi lipsești
undeva, departe, lumea își întoarce ceasul
totul se schimbă. trecem la ora de iarnă... vortexul
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre telefon
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre politică
- poezii despre ore
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.