Poem în alb și negru
#alb
ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut
apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit
#negru
rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina
apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre filme
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre rochii
- poezii despre rochia de mireasă
- poezii despre lumină
- poezii despre înot
- poezii despre violență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.