Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!