Despre cum se pleacă din lumea asta
ne-am hotărât să râcâim pereții
să-i reparăm să dăm o mână de glet cum se spune
apoi să-i vopsim cu vinarom de culoarea ambientului
am început cu peretele din spatele patului
ea dintr-un colț eu dintr-un colț
nu ne-a deranjat niciodată mizeria care ne intra pe sub unghii
mai târziu am adus mai multe găleți
pentru sângele care ni se scurgea din abundență
pe seară am fost gata
puteam privi stelele de foarte aproape
amintirile se transformaseră într-o răcoare
care ne strivea din toate părțile
îți mulțumesc că ai fost cu mine
mi-a zis și a strâns la piept cu cioturile rămase
ultima păpușă de pluș făcută cadou
nici nu știu când a dispărut
poate a luat-o unul dintre sutele de copaci în scorbura lui
mi-a părut rău că nu am apucat să îi zic măcar
mamă știi....
între timp noile degete m-au vindecat
pereții au crescut la locul lor de cinste
mă trezesc cred
din când în când din somn
ghemuit într-un colț
cu ghearele suflecate de treabă
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre păpuși
- poezii despre mulțumire
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.