Să strângă în buzunare norocul

Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferinţa îndurată
şi să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzeşte inima
şi o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.

Nopţile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoaşterii
de unde ceaţa nu s-a ridicat încă?

Numai tu înger al iubirii pure
poţi netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare şi calde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!