Scrisoare către fiul meu

Afară-i vânt turbat, dar cald e în odaie,
Ard crengile uscate ce-n vara le-am adus,
În astă seară alături îl am pe Niculaie,
A ocolit tot satul, venind din capătul opus.
Ne amintim pe rând de anii ce-au zburat,
De clipele frumoase şi zile cu tristeţi,
Oftăm la unison, căci multe am îndurat,
Însă ne mângâiem cu gândul la băieţi.
Fără de veste parcă mă-nvăluie un dor
De cea care a plecat să fie stea în cer,
Apoi, te strig pe tine, iubitul meu fecior
Aş vrea să te sărut, că poate mâine pier.
Nu văd să scriu băiete, am ochii o povară
Şi-l rog pe Niculaie de poate să m-ajute,
Scrisoare să-ţi aşternă acum, în astă seară,
Că muică-ta mă cheamă în clipele tăcute.
De poţi să vii copile până la sfânt Crăciun
Ca taica să-ţi mai dea ceva de prin ogradă,
Păstrat-am pentru tine din vinul cel mai bun,
Un coş cu nuci, o curcă şi mere din livadă.
O, de ai putea, măi tată, să stai o zi în plus,
La muică-ta s-ajungem, acolo la mormânt,
Mi-a apărut în vis şi-n taină ieri mi-a spus
S-aprinzi o lumânare, şoptindu-i un cuvânt.
Mi-e dor de ochii tăi, copilul meu cel drag
Şi nu-mi doresc mai mult decât o-mbrăţişare,
Eu aş pleca la Domnul de te-aş vede în prag,
Luându-mi zborul lin la casa mea din zare.
Dar de nu poţi copile, s-ajungi curând acasă,
Tăicuţa te-nţelege, eşti ocupat, n-ai vreme,
Am să-ţi trimit de toate, să ai masa frumoasă,
Iar pentru mine, nu-ţi face mari probleme.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!