În Rai e toamnă, mamă?

În Rai e toamnă, mamă?
Trimite-mi, de poţi, veşti,
Cum se vede pământul,
... Acolo unde eşti?

Te văd îmbrobodită,
Pe prispa casei stând,
Aşa făceai adesea,
Priveai frunza căzând.

Oftai fără vreo vorbă,
Basmaua ţi-o legai,
Şi rătăcită-n gânduri,
Cuminte, lăcrimai.

Purtai galoşii tatii',
Şi-o bundiţă din lână,
Veche de mulţi ani,
Măicuţa mea bătrână.

O chibzuită-n toate,
Aşa ai fost mereu,
M-ai învăţat măsura,
Valoarea unui leu...

Să nu am burta goală,
Flămândă rămâneai,
Când mă vedeai sătul,
Atunci te săturai...

Văduvă, sărmană,
Şi cu un prunc la sân,
Te-ai luptat cu viaţa,
Orfan să nu rămân.

Însă ea nu iartă,
Pe niciunul din noi,
Vine... bătrâneţea,
Să-şi ia timpu-napoi.

Acum am înţeles,
De ce erai, tu, tristă,
Când toamna apărea,
Pustie, pesimistă...

Te gândeai, măicuţă,
C-aşa pleacă şi omul,
... Într-o zi, ca frunza,
Îşi lasă-n urmă pomul.

Iar pomul ce-ai sădit,
Cu taica-l meu odat'
Vă rămâne singur,
Cu ramu-i aplecat..

Dreptate aveai, mamă,
V-aş învia cu-arginţi,
Că-n fiecare toamnă,
Rămân fără părinţi...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!