Amalgam
Sunt...
acel nebun dependent de nori și ceață,
simt albastru și invers proporțional,
fac greșeli căutând răspunsuri pe sens interzis.
Și ce dacă... trăiesc viața pe repede înainte,
de vorba cu mine într-o perpetuă rătăcire,
visând un crepuscul de cuvinte imperfecte.
Lovește-mă un secol distanță
prin cuvinte în șir indian
și într-un final de cearcănă și zâmbet,
vise expandate și ironii de lună plină
vă voi citi în neagra ceașcă
pân-la nebunie sau pân-la dolce far niente.
Voi fi,
efemera imperfectă, atât cât durează verdele,
imun intr-un viitor incandescent,
căutând litera lipsă în frunzele teiului meu,
în imatur sfârșit de vară.
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre nebunie
- poezii despre imperfecțiune
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.