Gutuia

Vino acasă, căci am umplut urciorul
Cu ambră dulce, în limpeziri de lună
Şi rupe spinii ce-mi îmbracă dorul
Ademenindu-mă cu alintări de strună.

Eu pun merinde pe un colţ de masă
Sărută tu, ştergarul şi icoana,
Aşterne crizanteme să miroasă
A zâmbete, şi-a pâine de la mama.

Ademeniri din vechea amintire
Gutuile se leagănă la geamuri
E linişte, e pace şi iubire,
Doar umbrele stau răstignite-n ramuri.

Şi-apoi, vom depăna poveşti trecute
Va arde cetină de brad în focuri,
Să-mi spui de-ai plâns, în clipele durute,
Când te-ai gândit la noi şi aste locuri.

Apoi, şi eu, spre ziuă, îţi voi spune
Cum te-aştepta măicuţa noastră-n poartă
Şi-ar fi venit să te găsească-n lume
Dar drumul ei, i s-a curmat îndată.

Să nu mai pleci, căci nu se ştie ceasul
În care s-o topi lumina noastră.
Mai bine să-ţi aud o vreme glasul
Şi să furăm gutuia din fereastră.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!